Vindecarea prin dietă şi credinţă

Vindecarea prin dietă şi credinţă

Cartea “Dietetica, o nouă filosofie de viaţă – despre schimbare simplitate şi sănătate” este un ghid terapeutic de sănătate, altfel decât suntem obişnuiţi. Într-o lume agresată de reţete de slăbit şi de soluţii miraculoase la problemele vieţii, autoarea Lavinia Ceuţă Bratu îmbină armonios credinţa cu bunacuviinţa şi politeţea aşezărilor la masă.În pagini scrise cu delicateţe feminină şi altruism cosangvin erudiţilor în domeniul nutriţiei, de-o densitate morală elecventă, întâlnită doar în cărţile de religie, regăsim reţete vechi de fericire şi sănătate, împreună cu pilde religioase, menite să ne aducă starea de bine.Din Banat, acolo unde autoarea are cabinetul de Nutriţie, am învăţat că orele de masă trebuie respectate, că nu citim în timp ce mâncăm, nu ne jucăm cu diferite gadget-uri, socializăm pentru tihnă, astfel alimentele se digeră mai bine. Ştim cum să ne rugăm, dar de multe ori uităm să relaţionăm cu atotputernicul.

“Dieteticianul nu este numai un specialist recunoscut în domeniul alimentației omului. El este chiar un duhovnic al spiritului. Îmbină armonios hrana sănătoasă cu hrana spirituală. Principiile etice sunt mai presus decât cele ale dietei. De aceea consider că în alimentație relația cu Divinul este precumpănitoare rodului pământului. Mâncăm pentru A FI, nu pentru a exista”, aşa explică rolul nutriţionistului cu har în dietetica modernă.

Termenul de ”dietă” a fost folosit pentru prima oară de către părintele medicinei, Hipocrate, cu peste 2000 de ani în urmă și reprezenta modul de viață, din punct de vedere nutrițional în acord cu natura. De unde a apărut termenul “dietă de slăbit”, de ce omul simte nevoia unor constrângeri nutriționale? Ne lămureşte autoarea în câteva sute de pagini.

Corpul ar trebui să fie în acord cu mintea. Multe boli apar de la dezechilibrele psihologice. Ar fi benefic ca în viaţa de zi cu zi să dăm prioritate spiritului în faţa raţiunii. Bunătatea schimbă structura creierului, influențează inima, sistemul imunitar și ar putea fi chiar un antidot împotriva depresiei. Sufletul trebuie hrănit la fel ca trupul, el nu cere, nu strigă “mi-e foame,”dar de multe ori simţim că ne doare sufletul, dar nu-l inspectăm şi nu-i oferim cele cunviincioase.În graba de zi cu zi mai avem timp să ne întrebăm care este sensul vieţii? Vieţuim pentru a fi sau pentru a exista?

“Trăim într-o societate a urgenţei, dominată de meteahna rezolvărilor rapide”, cum bine explică autoarea. Şi ce facem dacă nu ne vindecăm rapid? Trecem la pilule? La comprese cu apă rece? Interogăm netul până la răsărit? Disperăm familia, ne plângem nenorocul? Sau ne aşezăm în tihna de sine şi cugetăm?

La o conferinţă despre fericire, Andrei Pleşu mărturisea că şi el e în căutarea unei stări de împăcare cu sine. Şi-ar dori să aibă liniştea şi puterea de a privi măcar zece minute cerul în crucea amiezii, dar a mărturisit că încă nu e în stare.

Una dintre piedicile de astăzi în calea fericirii, enunţate de Andrei Pleşu, suprinzător, a dat de gândit celor din sală: „Cum să fii fericit, când ştii că tot ce faci, tot ce speri, se va termina? Finalul, moartea… e final. În mod normal ar trebui să fim tot timpul mâhniţi, loviţi de perspectiva fatală. E un miracol că putem trăi, că putem mânca, putem să ne bucurăm, că putem râde, putem iubi, ştiind că toate astea se termină! ” Concluzia a venit imediat în mintea celor prezenţi: da, ştim, dar căutăm să nu ştim şi în egală măsură, căutăm să fim fericiţi. Psihologii cunosc înţelesurile vorbelor lui Sigmund Freud: „subconştientul uman cunoaşte ceva despre moarte, că nu e atât de gravă, altfel conştientul ar fi obsedat de sfârşit.”

De ce să ne fie de moarte dacă îl iubim pe Dumnezeu? pare să ne întrebe autoarea pe parcursul lecturii.

Recomand cititorilor să se bucure în tihnă de prinoasele de sănătate oferite cu atâta gratitudine de autoare şi să-i urmeze sfaturile, dacă vor să câştige stările de bine, atât de râvnite, dar necultivate.

Din cartea aceasta am învăţat că un grădinar eficient nu este cel care plantează lăstare exotice în soluri temperat-continentale, că răbdarea este o virtute, iar tihna o îndreptare creştină.

Înainte de a începe călătoria nutriţionist-spirituală, vă îndemn să citiţi mesajul Regelui Mihai l din 8 noiembrie 2014:

“Viața mea a fost o lungă și loială așteptare. Așteptare ca Europa să-și revină în fire, așteptare ca România să se reîntoarcă la ea însăși. Răbdarea poate fi, uneori, o armă împotriva destinului istoric. Așteptarea și credința. Iubirea și simțul datoriei.”

Să învăţăm să ne hrănim mintea, spiritul şi trupul în armonie cu natura şi să ne împărtăşim iubirea cu toată fiinţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest