Scenariu Streinu-Cercel: “stop joc” timp de zece săptămâni

Scenariu Streinu-Cercel: “stop joc” timp de zece săptămâni

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, una dintre cele mai credibile voci ale crizei, susţine că există un scenariu de “stop joc” total. Adică delete la orice acţiune. Timp de 10 săptămâni, românii să stea acasă în izolare. Adică până în 10 iunie. Relaxare totală. Dar “No job, no money.”

 Managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, profesorul Adrian Streinu-Cercel are trei soluţii de stopare a epidemiei, prin izolare totală: „minimum şase săptămâni, opt săptămâni ar fi ok, zece săptămâni ar fi ideal”.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: 100.000 de cazuri de coronavirus, în România

Adrian Streinu-Cercel spune că cea mai bună metodă contra răspândirii coronavirusului ar fi un „stop joc” pentru toată lumea, inclusiv pentru economie, pentru 10 săptămâni, relatează edupedu.ro.

„Cred că singurul scop pe care trebuie să-l avem cu toții este să salvăm vieți, după care economia se restarteaza, că altă treabă n-are. Dacă dăm un stop joc la toată lumea nu se întâmpla absolut nimic. Dai un stop joc, nu se întâmpla absolut nimic.

Citeşte şi: PSD a depus legea pentru amânarea ratelor la credite

No job, no money

Toată lumea stă acasă, se blochează absolut tot, statul nu vrea să perceapă niciun fel de taxe, băncile își amână creditele și spun „trei luni de zile nu percepem niciun fel de penalități”, asta este o politică de stat și nu se întâmpla absolut nimic, dacă un stat stă de pomană, cu ghilimelele de rigoare „de pomană”, șase săptămâni sau opt săptămâni, după care viața își revine automat și instantaneu la normal. Firmele pleacă de acolo de unde am rămas, nu se poate întâmpla absolut nimic”, a spus medicul la Antena 3.

Problema e cine plăteşte facturile românilor? Ideal ar fi acest scenariu. Dar oamenii au nevoie de bani să trăiască. No job, no money.