Un medic PRIMAR, dispus să iasă în stradă pentru drepturile cetăţenilor săi

Un medic PRIMAR, dispus să iasă în stradă pentru drepturile cetăţenilor săi

Daniel Băluţă este primar interimar la sectorul 4 din Bucureşti. A apărut în poll-position pentru candidatura la postul de primar al sectorului 4 după tragedia de la #colectiv. Marile manifestaţii din toată ţara au cerut partidelor să se reformeze.
Pentru Primăria sectorului 4, PSD lansează în cursa electorală un medic, Daniel Băluţă, un edil curajos, bun organizator şi cu viziune. A acordat un interviu DC News.

 

Val Vâlcu: Sectorul 4 e cam cât Braşovul.

Daniel Băluţă: Are 324.000 de locuitori. Este un sector mare. Are o populaţie concentrată în mari aglomerări urbane. Avem 1680 de blocuri. Înainte de 1989, oamenii aceştia lucrau la marile intreprinderi Vulcan, IMGB, Danubiana.

Sprijin administrativ pentru marii investitori

V.V: Ce au ajuns aceste intreprinderi? Vulcanul, de pildă, este un Mall.

D.B: Din nefericire mare parte din ceea ce însemnă industrie, activitate economică, s-a prăbuşit în România în ultimii 26 de ani. Pentru că beneficiem de taxele şi de impozitele locale, una dintre primele măsuri pe care le-am luat, ca primar interimar, a fost Biroul Unic pentru Investitori. Rolul acestuia este de a flexibiliza rigiditatea administraţiei, nu numai cea locală. Investitorii care aduc mai mult de 50 de milioane de euro au celeritate în obţinerea documentelor necesare. Cei cu investiţii mai mari de 70 de milioane de euro, proiecte imobiliare mari au fost deblocate în aceste două luni de mandat pe care le-am avut până acum.

Bogdan Chiriac: Un proiect de 70 de milioane de euro blocat, din ce motiv?

D.B.: Din cauza birocraţiei. Birocraţia este cea care blochează extrem de multe lucruri. Avem proiecte de 35 de milioane, de 45 de milioane de euro. Oamenii au deficienţe în comunicare. Au lipsit întotdeauna termenele. Angajaţii administraţiei locale nu înţeleg ce tipuri de nevoi au agenţii economici. Eu care am lucrat în privat ştiu foarte bine ce fel de documente sunt necesare pentru un business performant.

B.C.: Asta e vechea boală a sistemului. Ba e în concediu, ba are zile libere…

V.V.: Lumea era destul de mulţumită în sectorul 4.

D.B.: Se pot face lucruri mult mai profunde decât până acum. Regenerarea urbană, stimularea climatului de afaceri, atragerea fondurilor europene nu au fost stimulate în vechiul mandat. Îmi propun să dinamizez proiectele investiţionale majore.

V.V.: Ce este regenerarea urbană?

D.B.: Infrastructură, planificare, împreună cu cei din Primăria Capitalei. Dorim schimbarea radicală a unităţilor locative. Din 1063 de blocuri au fost anvelopate doar vreo 20. Suntem în discuţie cu Ordinul Arhitecţilor. Dorim să avem alt aspect.

Colaborare cu Ordinul Arhitecţilor pentru culorile blocurilor şi nu numai

V.V.: Asta e o bombă. Dacă adoarme cineva în autobuz nu ştie când se trezeşte că este în sectorul 1 sau în sectorul 4.

D.B.: Nu sunt eu în măsură ca primar să decid culorile blocurilor. Trebuie să o facă specialiştii.

V.V.: Se zvoneşte că polistirenurile ard, nu sunt ignifuge.

D.B.: Discutând cu cei din Ordinul Arhitecţilor, am convenit ca la fiecare trei etaje să apară un brâu de vată minerală care va proteja eventuala propagare a focului. Aceste reguli le vom implementa de la 1 martie.

A părăsit cheful soţiei pentru a ajunge la Colectiv

B.C.: Aţi fost la Colectiv? Ce aţi putea spune?

D.B.: Acest subiect l-am abordat mereu cu maximă decenţă şi smerenie. Ceea ce am văzut acolo m-a marcat.

B.C.: Deşi sunteţi medic.

D.B: Suferinţa şi moartea te marchează.

B.C.: Cum aţi ajuns la Colectiv?

D.B.: Serbam ziua soţiei mele. Pe fluxurile de ştiri am observat că se întâmplă ceva pe strada Tăbăcari. Era normal să merg. Sunt rezervat în ceea ce am trăit şi simţit.

B.C.: Cum s-a permis să se dea autorizaţie în astfel de situaţii, de condiţii, aţi fost şi dvs prin Occident?

D.B.: În noua formulă legislativă pe care o vom implementa în luna februarie, vom reglementa aceste aspecte legate de acces.Trebuie să încercăm să identificăm soluţiile, să gândim ca la şah, să putem bloca iniţiative de acest gen.

Buldozer peste chioşcurile ilegale din Piaţa Sudului

Daniel baluta Piata suduluiV.V.: Aţi blocat ceva similar?

D.B.: Shaorma Dristor. În Piaţa Sudului, toate construcţiile neautorizate au fost demolate pentru ca autospecialele să poată intra pe căile de acces.

V.V.: Au fost şi oameni supăraţi?

D.B.: Întotdeauna există plusuri şi minusuri. Piaţa Sudului arată ca o tumoare. Taote măsurile pe care le luăm sunt acelea de a aduce situaţia la normal. Cuvântul normalitate Este pe care vreau să-l ating.

B.C.: Să nu fie normalitatea domnului Iohannis. Aveţi proiecte, în cazul în care veţi fi ales, de pornire imediată?

D.B.: Din nefericire, cuvântul imediat este incompatibil cu rigiditatea sistemului birocratic. Vă dau exemple de licitaţii care au durat şi 18 luni. Ne-am dori mai multă rapiditate în derularea activităţii

B.C.: Numai 18 luni? La CNADR, dacă nu aştepţi 20 de ani nu te califici să porneşti o lucrare.

D.B.: Banul public nu trebuie cheltuit oricum. Banii pe panseluţe au fost munciţi cu greu de cetăţenii României.

B.C: Spaţiile verzi au fost acoperite de construcţii, până nu intră DNA-ul şi acolo.

D.B.: Ne trebuie aceste lucruri, dar la preţuri corecte.

V.V.: Aveţi micro-delta de la Văcăreşti. Cum o includeţi într-un proiect urban?

D.B.: Ne-am dori din tot sufletul, dar din nefericire este la Ministerul Mediului. Vom discuta această instituţie pentru o colaborare…Până în acest moment nu am ajuns la un T Zero. Nu am simţit că cineva îşi doreşte din toată inima să fie integrată într-un proiect.

V.V.: Facem un pichet la Minister, protestăm împreună.

D.B.: Noi suntem primii care trebuie să ne implicăm. E obligatoriu să-l avem în vedere. Putem să ne asociem, numai să vrem, eu vreau.

V.V.: Praterul Bucureştiului este în sectorul 4. De ce nu se face un Teatru pentru Copiii?

D.B.: Avem un trafic enorm. Vara vin 50.000 de oameni pe zi. Sunt unii investitori care au făcut această contorizare. Avem nevoie de investiţii inteligente.

V.V.: Să nu cadă vreun cărucior de pe Montaign-Rousse.

D.B : Am dispus verificarea tehnică a acestora, plus că am discutat şi cu o firmă de asigurări.

B.C.: Toată lumea e pe securitatea naţională, dar pentru siguranţa cetăţeanului din sectorul 4 aveţi vreun program?

D.B.: Avem planuri, obiective, dar şi lucruri care nu merg. Poliţia locală, de exemplu. Nu am avut GPS-uri pe maşinile de poliţie.

V.V. : Aveţi o dimensiune politică. Ce mai face PSD-ul?

D.B.: PSD-ul funcţionează ca o familie, chiar dacă uneori mai sunt şi sincope.

Omul care l-a învins pe Nicolae Bănicioiu în alegerile interne din PSD

V.V.: Cum l-aţi învins pe domnul ministru Bănicioiu?

D.B.: Domnul Bănicioiu a avut un mandat extraordinar, dar nu a avut timp să se ocupe şi de sectorul 4. Colegii mei au considerat că sunt de acolo, crescut în sectorul 4, unde am făcut şcoala şi liceul. Sunt convins că domnul Bănicioiu mă va susţine.

B.C.: Sunteţi singuri pe partea stângă, pe partea dreaptă e aglomerare. Nu ştim dacă domnul Iohannis va lua în seamă tinerii frumoşi şi liberi care vor două tururi de scrutin la alegerile locale.

D.B.: Am o principală şansă. De când m-am născut sunt în sectorul 4. Consider că omul locului are un avantaj.

B.C.: Aveţi o iniţiativă de a angaja cetăţeni să se ocupe de grădini?

D.B.: Am luat multe măsuri de dreapta. Recent am transformat o societate comericală la care Consiliul local avea 51% din acţiuni de a o transforma într-o societate 100% a Consiliului local. Voi prefera ca în locul unor grupuri de interese voi angaja oameni. Fiecare bloc are un spaţiu verde. Conform prerogativelor, acestea sunt îngrijite de primărie. În locul unei firme, vom angaja cetăţeni. Vor avea nevoie de sămânţă, vom da noi. Vom reduce cheltuielile de la 12-15 de milioane de Euro pe an.

B.C.: 12 milioane de euro au costat parcurile?

D.B.: Eu vreau să angajez localnici.

V.V.: Mafia panseluţelor vor declanşa război.

D.B.: Deja sunt rănit, pentru că am anulat recent o licitaţie de 300 de milioane de lei plus TVA.

V.V.: De ce nu se face un nou centru istoric în zona Carol?

D.B.: Fac parte dintr-o categorie răstrânsă de oameni care spune că noi facem, nu eu fac. Lucrăm împreună. Până acum nu a existat dorinţă. Au lipsit planurile multi anuale.

V.V.: În cât timp vom merge să bem o cafeluţă acolo?

D.B. La cum se mişcă administraţia, sincer în două mandate.

V.V.: Când am putea vedea primarul să conducă mitingul din faţa Primăriei capitalei pentru terminarea pasajului din Piaţa Sudului?

D.B.: De foarte multe ori m-am înscris în audienţe ca şi consilier. Ne vom mobiliza şi vom avea diverse forme de protest cu mine în frunte.

Un pian de 116.000 de Euro pentru Liceul de muzică

V.V.: Aveţi un liceu de muzică super premiat în lume. Poate Primăria sectorului să facă ceva?

D.B.: Eu ca cetăţean şi ca primar interimar mă simt privilegiat să am o astfel de unitate de elită în parohie. Una dintre primele măsuri pe care le-am luat, am cumpărat un pian pentru tineri de 116.000 de Euro. În prima şedinţă de consiliu am reuşit să fac această bucurie copiilor.

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on Pinterest