Ipoteză şoc a unui medic din Iaşi: Coronavirusul poate deveni mai agresiv

Ipoteză şoc a unui medic din Iaşi: Coronavirusul poate deveni mai agresiv

Tot mai multe persoane se internează în spitalele din regiunea Moldova cu probleme respiratorii, pe fondul epidemiei SARS CoV2. Mai bine de jumătate dintre persoanele infectate cu noul coronavirus internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au până în 50 de ani.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri că dacă în ultimele două săptămâni pacienții veneau cu forme ușoare sau medii, acum apar „disfuncții respiratorii”, adică pacienți în stare gravă, iar locurile de Terapie Intensivă s-au epuizat.

Citeşte şi: Povestea proiectului de VACCIN românesc împotriva COVID-19

„Sunt două ipoteze ca să spun aşa. Fie agentul infecţios trecând de la individ la individ îşi modifică patogenitatea, deci capacitatea de a agresa organismul, să sperăm că nu şi-o modifică într-un sens rău pentru noi, adică nu devine mai agresiv, iar pe de altă parte ar putea fi vorba strict de terenul despre care discutăm al pacientului, despre comorbidităţi, despre vârstă. Acestea sunt concluzii la care vom putea răspunde abia după două trei săptămâni”, a explicat Carmen Dorobăț.

La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași mai sunt teste pentru acest sfârșit de săptămână, iar o comandă de 2.000 de teste ar urma să ajungă la începutul săptămânii viitoare, informează Mediafax.ro