De ce unii iau COVID de mai multe ori – iar alții niciodată?

De ce unii iau COVID de mai multe ori – iar alții niciodată?

Mulți oameni se întreabă: “cum de am luat COVID-ul de două ori, în ciuda faptului că sunt complet vaccinat?” „Cum a reușit vecina mea – care a stat în casă cu copiii ei pozitivi – și nu s-a infectat? și iau din nou COVID, iar alții rămân imuni? Noroc, gene sau ce? – se întreabă publicația The Telegraph, care a făcut o investigație printre savanții britanici și brazilieni.

Cotidianul a dat exemplul liderului laburiștilor, Keir Starmer, care s-a infectat de șase ori, deși e vaccinat cu doză completă. Puțini britanici au stat atât în izolare, cât a stat liderul Partidului Laburist, notează reporterul.

Există unii oameni care, deși au avut contact direct cu cei infectați, nu s-au îmbolnăvit, iar alții care s-au protejat au luat virusul chiar de două ori.

La unii oameni, organismul a fost învățat mai demult să lupte cu virușii din această clasă

Cercetătorii din Marea Britanie și Brazilia investighează dacă unii oameni ar putea avea o imunitate naturală la virus. Dacă organismul lor e învățat să se lupte cu virusul. Sângele și celulele lor sunt studiate cu atenție. Cei câțiva norocoși le-ar putea oferi oamenilor de știință perspective cruciale asupra naturii imunității. Și s-ar putea să dețină cheia spre Sfântul Graal al cercetării asupra pandemiei: un vaccin universal Covid, cu capacitatea de a elimina orice variantă.

citește și: Slăbește fără diete ! Încercare simplă de antrenare a creierului

La începutul pandemiei, cercetătorii de la University College London au recrutat o cohortă mare din personalul medical din Londra pentru studierea rezistenței la virus. Toți voluntarii au fost probabil expuși la Sars-Cov-2, în timpul serviciului lor. Rezultatele testelor  au fost monitorizate cu atenție. La sfârșitul studiului, aproximativ 20% din personalul medical prezenta semne ale unei infecții clare cu COVID, în timp ce 65% nu fuseseră infectați.

citește pagina următoare ————>>>>>

Ce sunt infecțiile avortate?

Dar cel mai interesant au fost restul de 15%. Membrii acestui al treilea grup păreau să fi experimentat „infecții avortate” de nivel scăzut, care nu au fost detectate la testele PCR. Nu aveau anticorpi COVID în sânge, dar aveau un număr mult mai mare de celule T decât media. În esență, celulele lor T au lovit celula virală, înainte de a-și face de cap în organism. Părea că sistemul lor imunitar știa deja cum să lupte cu COVID, deși erau încă primele zile ale pandemiei.

Acești oameni au distrus virusul încă de la intrare.

citește și: Dominic Fritz plătește 3.800 de lei unei case de avocatură vieneze pentru un articol de presă

Din perspectiva cercetătorilor, astfel de subiecți oferă dovezi clare că unii oameni ar putea fi imuni în mod natural la COVID. Profesorul Altmann, care nu a fost implicat în studiu, spune că rezultatele par „convingătoare”.

Cum au fost învățate sistemele de apărare ale unor oameni să atace intrușii?

Dar ce explică această imunitate naturală? Cea mai probabilă teorie este că sistemul imunitar al acestor oameni a fost deja expus la viruși similari, cu ani sau decenii în urmă. Sars-Cov-2 face parte dintr-o familie de șapte coronavirusuri umane, dintre care majoritatea provoacă răceala comună. Toți acești viruși seamănă între ei. Când celulele T ale omului au abilitățile luptei cu un astfel de virus din familia coronavirusurilor, ele devin apte pentru alt asalt.

CITEȘTE ȘI: Vindecarea prin dietă şi credinţă

De ce unii oameni se reinfectează?

de ce unii oameni se reinfectează?O altă parte dintre savanți susține că imunitatea naturală ar fi ascunsă în genele umane, doar că acest aspect nu a prea fost studiat.

Unele ființe s-ar putea pur și simplu să se nască cu o imunitate la anumiți viruși, bănuiesc oamenii de știință. Această posibilitate a apărut în 2008, când virologii din Kenya au descoperit în mijlocul unui grup de gigolo – bărbați care ofereau servicii sexuale contra cost – existența unora imuni la HIV, în ciuda faptului că întrețineau relații sexuale neprotejate cu numeroase femei pozitive. Se pare că celulele lor nu aveau “acel cârlig” de care să se prindă virusul HIV.

„Se desfășoară acum studii aprofundate pentru a vedea dacă ceva similar s-ar putea întâmpla la unii oameni cu COVID, dar încă nu există dovezi clare pentru asta,” spune profesorul Maini.

Genetica – medicina viitorului

Într-adevăr, la Universitatea din São Paulo, cercetătorii “au recrutat” pentru grupul de referință o sută de cupluri. În fiecare caz, unul era pozitiv, celălalt negativ. Tuturor celor 200 li se vor analiza ADN-urile pentru a căuta diferențele genetice.

Dacă se dovedește că unii oameni sunt într-adevăr imuni în mod natural la COVID, este o veste minunată pentru întreaga lume. Aceste descoperiri ar putea ajuta la dezvoltarea unui vaccin capabil să distrugă orice tulpină. Dar s-ar putea să ne ajute și pe ceilalți, accelerând dezvoltarea unui vaccin

Toate vaccinurile de azi atacă proteina SPIKE. Ideea definitorie ar fi să se atace nucleul viral. Proteina SPIKE suferă mutații frecvente, pe când nucleul rămâne același.

“Nu putem să mergem pe stradă, simțindu-ne că suntem înveliți cu o folie de teflon!”

Dar imunitatea naturală pare să funcționeze diferit. În studiul UCL, cercetătorii au investigat cu atenție  sângele acelor voluntari care păreau să aibă imunitate preexistentă la virus. În loc să atace proteina de suprafață, celulele lor T ținteau proteinele din centrul virusului. Dacă un vaccin ar putea fi modelat pentru a viza aceste proteine ​​interioare, s-ar putea să fie capabil să învingă toate tulpinile – precum și o serie de alte coronavirusuri.

Experții subliniază că cercetările sunt în plină desfășurare. Nimeni nu ar trebui să „meargă pe stradă, simțindu-se protejat cu o folie de teflon”, îndeamnă profesorul Altmann. Dar, pe măsură ce intrăm în al treilea an de pandemie, subiectul imunității naturare este cu siguranță un semn plin de speranță.