Ce citim în carantină? Simple recomandări

Ce citim în carantină? Simple recomandări

Mai ai răbdare să citeşti? Mă întreabă un obişnuit al reţelelor sociale. Îi răspund tot cu o întrebare: dar tu citeşti: sigur că da. “Toate informaţiile care le dă facebook-ul.” Nu am mai insistat să-i explic că reţeaua de socializare nu e decât un chioşc de ziare. Pentru el tot ce apare e informaţie. Evident că mi-a confirmat că nu se oboseşte prea mult. Lecturează doar titlurile. Şi m-a făcut de modă veche.  

Izolările sunt prevăzute chiar în primele cărţi de învăţături creştine. În Leviticus, scrisă cu multe secole înainte de Biblie, probabil de pe vremea când Dumnezeu îl învăţa pe Moise cum să antreneze poporul evreu la mişcare, pentru învăţarea tablei legilor, preotul verifica starea de sănătate a credinciosului. Dacă era bolnav era trimis şapte zile în izolare.

Carantinele, ca izolări în masă, au apărut mult mai târziu. În Evul mediu. Primele s-au organizat în Veneţia. De aceea s-au numit aşa de la cifra 40. Atât durau izolările marinarilor în porturile învecinate. Se credea atunci că soarele şi vântul purifică, dar nu mai repede de 40 de zile, cifra biblică a mersului lui Moise în deşert.

Au reuşit acestea să oprească pandemiile? Nu intrăm în detaliile ştinţelor medicale, dar vă prezentăm o serie de cărţi memorabile, bune de citit în perioadele de izolate.

Giovanii Boccacio – Decameronul

Poate că nu am fi avut “Decameronul”, acea mărturie despre beizadelele Evului Mediu timpuriu, dacă Giovanni Boccacio nu ar fi asistat la orgiile din timpul ciumei anilor 1348.

Albert Camus – Ciuma 

În Italia acestor zile de carantină, cititorii de carte l-au redescoperit pe Camus, probabil că acel superb doctor Rieux din romanul CIUMA, care împărţea mai mult speranţă decât terapii, i-a făcut pe cei aflaţi în izolare să empatizeze cu doctorii, aceşti salvatori pe care-i descoperim doar în situaţii la limite extreme. Este una dintre primele 100 de cărţi citite în luna martie de către italieni. Mulţi dintre cei aflaţi în carantină cântă şi dansează, unii mai şi citesc.„Ciuma” lui Albert Camus rămâne probabil cel mai cunoscut roman pe tema bolilor epidemice. Romanul spune povestea celor implicați într-o epidemie din nordul Africii. Acţiunea pare actuală. Se vorbeşte despre ce face guvernul, sistemul de comandă al grupului de monitorizare şi de decizie este urmărit de scriitor. Autorul transmite cu mult talent ceea ce simt supravieţuitorii unui oraș lovit de o epidemie și cum poţi trăi într-o carantină. Este o lecţie despre umanitate şi încredere în ceilalţi.

Daniel Defoe – Jurnal din anii ciumei  

În “Jurnal din Anul Ciumei”, atât de remarcabil scrisă de către Daniel Defoe, cunoscut mai mult pentru „Robinson Crusoe,” Londra este asemenea unei fiinte sfâşâiate de suferinţă. Defoe, este următoarea alegere a cărților de carantină. Poate că mulţi dintre noi nu ştim de unde apare sintagma: “scoateţi mortul!” – intrat în subconştientul diverselor popoare. Defoe a scris romanul în anii 1720, ca un gen nou. Cititorii căutau ceva neobişnuit. Astfel, Defoe s-a inspirat din întâmplările din urmă cu şaizeci de ani, adică la anii ciumei bubonice care a lovit Londra în jurul anului 1665, cu un an înaintea Marelui Foc. El relatează acţiunea parcă ar fi fost la faţa locului. Cartea poate fi considerată unul dintre primele reportaje din istoria umanităţii.

Ling Ma – Severance

Pentru cei care citesc romane şi în engleză, Ling Ma – Severance / Separarea e must do-ul lecturilor din timpul carantinei. Personajul principal al cărţii, Candance, fuge dintr-o multinaţională înspre un loc al împlinirii. Pe drum află că un virus provenit dintr-o ciupercă din oraşul Shengen omoară pe capete. Doar unii sunt imuni. Ea, una dintre supravieţuitoare, îşi adună gaşca şi jefuiesc casele muribunzilor. Dar şi acţiunile lor, a celor salvaţi, sunt cu deprinderi vechi birocratice. „Aşa se termină lumea, cu un memoriu” reprezintă finalul unei satire politice fine despre consumerismul de azi şi globalizarea.

Carol Davila era să moară de tifos

Poate că şi noi românii am lăsa deoparte hateringul faţă de sistemul public dacă am şti că marele Carol Davila, întemeietorul medicinei româneşti, s-a îmbolnăvit de tifos şi era să moară în timp ce-i trata pe români, el fiind francez de origine.

”Dacă n-ai răspunsuri la niște întrebări, vezi ce fac englezii!” spune mereu o profă de engleză din Bucureşti

În caz că se extinde epidemia, la un popor care crede mai mult în vrerea Domnului, decât în puterea medicilor, o simplă privire peste canalul Mânecii poate fi inspiraţională pentru un sistem medical foarte bine pregătit în domeniul procedurilor, fiind talonaţi de politruci, în afară de orice rigoare şi determinare. Parcă ar fi coborât din nou anii lui Caragea peste vechiul regat. Asta aşa ca o impresie de primă intenţie.

Şi lumea nici măcar să citească nu vrea.