A fi părinte de adolescent

A fi părinte de adolescent

marius-ghilezan-465x390Să fii părintele unui adolescent poate fi descurajant. Şi când te gândeşti că, atunci când mergea de-a buşilea şi plângea tot timpul, îţi doreai să crească mare. Şi de ce e aşa de complicat? Ei bine, în cea mai mare parte, datorită raţiunii de-a exista a adolescentului, el vrea să scape, să dărâme constrângerile familiale, să se elibereze şi să facă ceea ce îşi doreşte.

 

Nici unul dintre noi nu poate sta legat de părinţi pentru totdeauna. Tu nu ai putut, eu nu am putut, copiii nu vor putea nici atât. A creşte înseamnă a învăța să trăieşti fără mama și tata. Din păcate pentru părinţi, adolescenţii se uită cu ochi foarte critici la ei, în timp ce caută cu disperare căi de a face lucruri singuri.

Tragedia pentru toţi părinţii este că, în timp ce copiii lor îşi propun să trăiască fără a fi dădăciţi, continuă să fie îngrijoraţi de acţiunile lor şi să le călăuzească paşii. Sunt două fire în joc. Unul care-i leagă şi altul care-i ajută să meargă mai departe.

Datorită tuturor acestora, conflictul dintre părinţi şi adolescenţi pare a fi inevitabil. Dar cum se ştie din viaţa de toate zilele, conflictul este sănătos, pentru că stimulează dezvoltarea personalităţii tânărului, iar realinierea ideilor şi perspectivelor sunt fundamental în interesul celui din urmă.

Chiar dacă adulţii sunt conştienţi de acest lucru, ei spun că tu ca psiholog ştii teoria, dar practica e alta. Mulţi părinţi mărturisesc calvarul de a fi inevitabil nevoiţi să se dea cu rolele pe marginea prăpastiei, fără voia lor. Adolescenţii – nu orice adolescent, desigur, dar adolescent vostru vi se pare că se aruncă în goluri neimaginate de voi. El, sau ea, are puterea de a vă face mult mai furioşi decât v-aţi imaginat vreodată că aţi putea fi, mai deprimaţi decât păreţi, și mai frustaţi decât aţi fi crezut că puteţi fi vreodată.

Există totuşi şi un avantaj din tot stresul acesta? Din fericire, DA.

Adolescenţii sunt foarte muncitori şi, oricare alţii vă spun altceva, fie că mint, fie că sunt invidioşi pe performanţele lor. Uneori, judecând la rece cu trecerea timpului, stările de conflict vor părea amuzante, zgomotoase, împlinite şi mult mai provocatoare, atât pentru voi, cât şi pentru ei, decât alte experienţe.

Timpul îmi va da dreptate.

 

Marius Ghilezan